Miercuri, 23 Mai 2012
Prima pagină | Despre site | Forum | Contact
Colegiul medicilor nu mai acceptă blamarea medicilor Listeaza E-mail
06 Februarie 2009
steto.jpgReprezentanții Colegiului Medicilor, dar și rectorii Universităților de Medicină susțin că ministerul a început o vânătoare în spitale din cauza căreia au de suferit atât medicii care își fac treaba, cat și pacienții.  "Colegiul medicilor nu mai acceptă blamarea, tratamentul discreționat și să spunem această lapidare în piața publică a membrilor corpului", a declarat Vasile Astărăstoaie, Președintele Colegiului Medicilor.

În condițiile unei campanii agresive a mass media împotriva corpului medical Președintele Colegiului Medicilor a adresat un mesaj de solicitare a susținerii acțiunilor CMR subliniind faptul că un sistem nu poate funcționa fără medici. "Știu că lucrați în condiții uneori inumane, știu că prin activitatea voastră acoperiți și normele vacante din sistem, știu că obosiți, prost plătiți și denigrați susțineți prin eforturi supraomenești supraviețuirea sistemului de sănătate. De aceea, asumându-mi de la început condiția de a fi umilit, jignit și calomniat, am avut luările de poziție, atât de contestate în mass-media, privind cazul de la Slatina. Am precizat că orice cetățean are dreptul la o anchetă și la o judecată corecte și simpla condiție de medic nu trebuie să introducă prezumpția de vinovăție și să anuleze aceste drepturi . Aceasta nu înseamnă că cei dovediți vinovați nu trebuie judecați și pedepsiți. Dar această judecată trebuie să fie corectă și să respecte dreptul la apărare ... Știu că dreptul la muncă, dreptul la condiții de muncă, dreptul la un venit decent sunt adesea încălcate când este vorba de medici".

La fel de pornit pe modul în care ministerul sănătății gestionează cazurile de la slatina și Satu Mare a fost și primarul general al Capitalei, fost manager al spitalului Universitar. "Aș vrea să înțelegeți că fenomenul ăsta de fugărire in țată , atenție fugărire în țată pe care-l face subsecretarul de stat al dumneravoastră . El este un fel de hunter, eu aș face un film pe chestia asta", a precizat Sorin Oprescu, primarul Capitalei.

"Gândiți-vă că, dacă ne respectăm jurămintele depuse atunci când am terminat facultatea, vom avea alături de noi pacienții a căror viață și sănătate le-ați salvat. Ei sunt mult mai numeroși decât cei care, manipulați și incitați, apar pe sticla televizoarelor pentru a vă insulta. De aceea sunteți puternici și nu trebuie să uitați acest lucru." a mai adăugat prof. dr. Vasile Astărăstoaie.

Acest articol a fost citit de 1725 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Comentarii (4)
 
1. Scris de Elena in 08-02-2009 14:54
 
 
 
blamarea medicilor?
Ar trebui sa constientzati ca medicii lucreaza in Romania ca orice alt cetatean si nu trebuie sa fie o casta separata. Orice pacient isi da seama daca este tratat cum trebuie si nu poate fi manipulat.De ce va este frica de opinia publica domnilor medici? Daca sinteti corecti si opinia publica va fi corecta cu dv.
 
 
2. Scris de cb in 09-02-2009 11:17
 
 
 
intrebare
de ce nu exista un sindicat al medicilor in Roamania?asistentii au sindicat(sanitas),celelalte categorii sociale au sindicate(cartel alfa,sindicatul din invatamant, etc)care LE APARA INTERESELE ,SE LUPTA CONTINUU PENTRU DREPTURILE SALARIALE SI ALTE BENEFICII ALE ACESTORA,insa medicii acestei tari sunt ,fiecare pe cont propriu. de aceea nu se poate face nici un progres in modul de viata si nivelul de trai al medicilor. cand fiecare medic roman va constientiza ca este absolut necesar sa apartina unui sindicat/organizatie care sa II APERE INTERESELE , atunci nu va mai fi necesar sa pleci din tara pe3 motiv ca esti medic(deci un soi de paria in Romania)!cat timp medicii vor fi dezbinati,fiecare aparandu-si propriul interes(mai mult sau mai putin meschin,neglijand soarta confratilor sai),medicina va fi practicata aici ca sport extrem...
 
 
3. Scris de Olimpiu Croitoru in 10-02-2009 23:29
 
 
 
onestitate
La cei 20.000.000 de locuitori ai Romaniei exista cel putin 50.000.000 de consultatii efectuate de medici anual.Orice contabil observa ca cele 10, 100, sau poate 1000 de cazuri poate eronat rezolvate constitue un procent infim comparabil cu cel intilnit oriunde in lume [ cititi ,domnilor statistici oficiale, sunt accesibile pe internet !! ] 
Ma intriga insa obsesia unor reporteri de a prezenta absolut incorect, unilateral si emotional,cazuri particulare ca fiind regula jignind nu atit casta medicala cat inteligenta omului de rand care cred ei - poate inghiti orice imbecilitate emisa de reporteri mercenari care la comanda scriu orice.Evident ca pentru erorile medicale se plateste ,dar din nou ,intreb [ deh, sunt contabil ] daca pentru un serviciu medical platesti medicul cu 10 lei ,daca greseste seviciul ,de sa-i ceri mai mult? AAAAA !!! pentru ca are responsabilitatea unei vieti !!!! Si atunci cum e posibil sa acceptati ca reporteri iresponabili sa fie platiti cat 5 doctori doar pentu a va prezenta stiri trunchiate tendentioase , la comanda?? in loc ca onest sa prezinte adevaretele probleme ale SANATATII romanesti ??
 
 
4. Scris de nicolae in 11-02-2009 13:27
 
 
 
scrisoare deschisa
http://sebastian-corn.tapirul.net/370/scrisoare-deschisa-ministrului-sanatatii-un-autodafe/
 
 
Meniu
Prima pagină
Știri medicale Știri generale Noutăți științifice Sănătate publică
Noutăți farmaceutice
Rezidențiat 2011
Terapii complementare Homeopatie Gemoterapie
Educație medicală
Conferințe EMC
Cursuri EMC
Conferințe internaționale
Examene
Resurse medicale
Lucrări științifice
Legislație medicală
Lista medicamentelor compensate și gratuite
Linkuri
Accesibil utilizatorilor înregistrați

www.postamedicala.ro vă trimite de două ori pe săptămână înștiințare gratuită prin e-mail despre toate noutațile apărute.

Medicamente compensate
Lista medicamentelor compensate din 1 ianuarie 2011(Ordinul CNAS 1103/29.12.2010):
Cartea de oaspeți
Vă invităm să semnați cartea de oaspeți postamedicala.ro

Știri generale
Noutăți științifice
Sănătate publică