|
Ciocolata neagră reduce colesterolul și îmbunătățește presiunea arterială |
|
|
|
09 Aprilie 2008 |
Consumul zilnic de ciocolată neagră poate reduce
nivelul colesterolului și îmbunătăți presiunea arterială, conform unui nou
studiu. Studiul – realizat de cercetători din cadrul Universității din Illinois – relevă faptul
că o dietă din care nu lipsește ciocolata neagră are efecte pozitive asupra
presiunii arteriale, ajutând în același timp la echilibrarea colesterolului din
organism
. Testele au
fost desfășurate asupra unui grup de 49 de
bărbați și femei cu colesterolul crescut. Voluntarii au fost rugați să mănânce
zilnic, timp de patru săptămâni, batoane de ciocolată neagră cu steroli din
plante și flavanol de cacao. La sfârșitul celor patru săptămâni, s-au constatat
următoarele: consumul regulat de ciocolată neagră, dublat de o dietă redusă în
grăsimi, a scăzut nivelul colesterolului cu aproximativ 2% și cu 5,3% colesterolul
LDL. În plus, subiecții experimentelor au prezentat, după opt săptămâni, o
reducere cu 5% a presiunii arteriale sistolice. /Rompres/
Acest articol a fost citit de 2184 ori.
|