Marți, 22 Mai 2012
Prima pagină | Despre site | Forum | Contact
Celulele stem umane stimulează secreția insulinei la șoarecii diabetici Listeaza E-mail
13 Noiembrie 2006
ImageTransplantul celulelor stromale umane la șoarecii diabetici a stimulat secreția de insulină a celulelor beta murine native și în același timp ele au apărut și în epiteliul glomerular al animalelor, relatează un studiu publicat în revista Proceedings of the National Academy of Sciences.
 Echipa de cercetători condusă de dr. Darwin J. Prockop de la Tulane University din New Orleans a efectuat o serie de analize prin transplantarea unor celule stromale multipotente extrase din măduvă osoasă umană la șoarecii diabetici cu ajutorul infuziei intracardiace.

 Diabetul a fost indus în mod prealabil, prin administrarea timp de 4 zile a unor doze nefrotoxice de streptozotocin, ceea ce a dus la apariția hiperglicemiei severe și a indus o scădere a funcției celulelor B și T. Transplantul celulelor stromale a avut loc în zielele 10 și 17. Un grup de șoareci diabetci netratați au reprezentat lotul martor al experimentului.
 În ziua a 32-a cercetătorii au măsurat niveluri mai scăzute ale glicemiei la animalele tratate prin transplant, dar nu și la grupul control.
 În zielele 17 respectiv 32, secvențe de ADN uman au fost evidențiabile numai din pancreasul și rinichii animalelor tratate, cu excepția țesutului intracardiac situat în apropierea locului infuziei.
 Șoarecii tratați au avut o creștere a insulelor pancreatice, precum și a celulelor beta care au produs insulină de șoarece. Celulele umane au fost detectabile la nivelul glomerulilor iar prezența lor a fost asociată cu subțierea mesangiului îngroșat și cu diminuarea infiltrării cu macrofage.
 „Se pare că unele celulele umane s-au diferențiat în celule epiteliale glomerulare”, putem citi în articolul doctorului Prockop.
 „În pancreasul șoarecilor celulele umane au promovat regenerarea celulelor murine care produc insulină”, a declarat dr. Prockop pentru Reuters Health. „” La nivelul rinichilor celulele umane au contribuit probabil la ameliorarea leziunilor produse de diabet. Celulele au fost prezente acolo și după o lună, și noi presupunem că ele pot rămâne acolo pe o perioadă mult mai lungă.”
 În părerea doctorului Prockop, este posibil ca în viitor infuziile cu celule stromale multipotente să corecteze tulburările metabolice și să vindece o parte a leziunilor cauzate de diabet la pacienții care suferă de această boală.
 
Proc Natl Acad Sci 2006;103:17438-17443.

Acest articol a fost citit de 1447 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Fii primul care comenteaza articolul
 
Meniu
Prima pagină
Știri medicale Știri generale Noutăți științifice Sănătate publică
Noutăți farmaceutice
Rezidențiat 2011
Terapii complementare Homeopatie Gemoterapie
Educație medicală
Conferințe EMC
Cursuri EMC
Conferințe internaționale
Examene
Resurse medicale
Lucrări științifice
Legislație medicală
Lista medicamentelor compensate și gratuite
Linkuri
Accesibil utilizatorilor înregistrați

www.postamedicala.ro vă trimite de două ori pe săptămână înștiințare gratuită prin e-mail despre toate noutațile apărute.

Medicamente compensate
Lista medicamentelor compensate din 1 ianuarie 2011(Ordinul CNAS 1103/29.12.2010):
Cartea de oaspeți
Vă invităm să semnați cartea de oaspeți postamedicala.ro

Știri generale
Noutăți științifice
Sănătate publică