|
Cele mai importante cauze ale unei vieți stresante |
|
|
|
01 August 2008 |
Potrivit specialiștilor de la Centrul de cercetări SuperJob, printre cele mai răspândite motive de stres se numără problemele la locul de muncă și scandalurile în familie. Cu toate acestea, experții sunt convinși: la aceste două cauze pot fi adăugate alte câteva ”specii noi”, caracteristice vieții în marile orașe. Majoritatea rușilor se află în
permanență sau periodic într-o stare de stres. Potrivit psihologilor, stresul își schimbă mereu forma. În ultimii ani, o largă răspândire au căpătat-o două noi tipuri: ”stresul social”, când persoana conștientizează că nu corespunde rolului pe care este nevoit să-l joace în societate, și ”stresul informațional”, când omul este copleșit de volumul de informație cu care este ”bombardat”.
”Din ce în ce mai des este dezvoltată așa-zisa nevroză a marilor orașe”, explică psihologul Maria Stâskina. ”Această nevroză este provocată și de problemele legate de transport și de marile aglomerări urbane”.
Semnificativ este faptul că cea mai ”stresată” categorie de ruși este formată din persoane cu vârste cuprinse între 30 și 40 de ani, deoarece generația mai în vârstă consideră că ”și-a trăit deja viața”. ”Persoanele cu vârste între 30 și 40 de ani sunt supuse cele mai mult stresului, pentru că tocmai în această perioadă sunt luate decizii care influențează cardinal viața, iar erorile pot fi fatale”, precizează psihologul Anna Kartașova. ”De exemplu, când te desparți de iubit la 20 de ani nu ți se pare o mare problemă, însă un divorț la 40 pare catastrofal
. În afară de aceasta, la 40 de ani mulți își au propria afacere, iar erorile ar putea avea cele mai serioase urmări”.
De altfel, tocmai problemele la locul de muncă au fost puse de participanții la sondaj pe primul loc în topul factorilor stresanți. Cel mai mult stresul este cauzat de șefi autoritari și de salariul mic. Psihologii subliniază că probabilitatea de a fi supus stresului crește în funcție de tipul de activitate. ”Principalul factor de stres este atunci când omul muncește doar pentru bani”.
Femeile sunt mai predispuse decât bărbații stresului cauzat de problemele de familie. În schimb, evenimentele serioase din domeniul financiar și politic reprezintă un iritant pur bărbătesc. Pentru a învinge în lupta cu stresul, oamenii ar trebui, potrivit psihologilor, ”să nu se implice în situații care nu-i vizează direct”. ”De exemplu, nu are rost să te agiți din cauza unui tzunami care a avut loc în alt capăt al planetei. De altfel, ar fi mult mai simplu de trăit dacă oamenii nu ar privi evenimentele din jur ca pe o catastrofă”, afirmă Anna Kartașova.
Însă, dacă tactica neimplicării nu dă roade, specialiștii recomandă metode de relaxare precum aerul curat, efortul fizic în aer liber, provocarea de emoții pozitive. ”Ajută și rețeta preferată a americanilor: a zâmbi cu orice preț. Acest lucru va funcționa în mod sigur. Schimbându-se din exterior, omul se va schimba și în interior, pentru că odată cu zâmbetul el va lua o gură de emoții pozitive”, își exprimă convingerea Maria Stâskina. /Rompres/
Acest articol a fost citit de 2297 ori.
|