|
Câteva kilograme în plus ar fi garanția longevității? |
|
|
|
09 Februarie 2010 |
 Studii recente afirmă că un exces ponderal de 15 kg nu are o influență notabilă asupra sănătății și că normele medicale ar fi prea severe. Dacă aveți între 10 și 19 kg mai mult decât ar trebui, nimic nu vă obligă să încercați să slăbiți! Mai bine vă acceptați așa cum sânteți! Este mesajul pe care un număr tot mai mare de medici și nutriționiști îl adresează marelui public, după ani și ani de avertizare în ceea ce privește greutatea suplimentară și obezitatea. La
sfârșitul lunii ianuarie, un studiu apărut în revista American Geriatrics Society arăta că persoanele de 70 de ani ușor suprapoderale au o speranță de viață cu 13% mai mare decât cele care au o greutate normală. Potrivit autorului, dr Leon Flicker, rezultatul demonstrează că observațiile anterioare, bazate pe indicele de masă corporală (IMC), utilizat pentru determinarea caracterului supraponderal, sunt prea severe. Aceeași constatare fusese făcută de Journal of the American Medical Association.
Pe scurt, standardele medicale ar subestima corpolența ideală. IMC-ul se calculează indiferent de sex. De la 25 la 30 (adică de la 75 la 87 kg la o înălțime de 170 cm) se vorbește de persoane supraponderale; de la 30 în sus (88 kg și mai mult la aceeași înălțime), intervine obezitatea. Indicele cuprins între 18,5 și 24,9 este considerat normal, ceea ce înseamnă 54-70 kg pentru exemplul menționat. Însă, 10-19 kg în plus ar fi garanția longevității: persoanele care au IMC 29, adică între 73 și 85 kg (la o înălțime de 170 cm) au cea mai bună speranță de viață.
„În practica medicală, nutriționiștii și medicii stabilesc IMC-ul după examinarea clinică a pacientului”, spune un psiholog din Geneva. Astfel, IMC-ul unei persoane de 55 kg la 175 cm este normal, însă consultația poate face medicul să considere altfel. Societatea are totuși alte puncte de vedere. Revista Playboy a calculat că greutatea feminină ideală a scăzut cu 18 kg din 1959 până în 1989. „Se pare că Marilyn Monroe avea un indice IMC peste 29. Se considera atunci voluptoasă, însă astăzi n-ar mai avea niciun succes!”, spune un nutriționist de la Geneva.
Unii militanți americani denunță de câțiva ani diabolizarea mediatică a greutății excesive. Avându-l în frunte pe profesorul de drept Paul Campos, autor al best-sellerului „The Obesity Myth”, ei afirmă că excesul ponderal este un criteriu mai puțin relevant în ceea ce privește sănătatea decât statutul social, fumatul sau activitatea fizică. Persoanele supraponderale, dar active, au o speranță de viață mai bună decât sedentarii cu talie de viespe. Acest grup de lobby crede că autoritățile fac mai mult rău decât bine când îi încurajează pe oameni să slăbească, pentru că regimurile produc adeseori variații de greutate dăunătoare metabolismului, cunoscute sub numele de „efect yo-yo”. El consideră că greutatea suplimentară nu este asociată clar cu un risc crescut de mortalitate decât de la un IMC de 37, adică 100 kg la o înălțime de 170 cm. Se știe astăzi că nu trebuie să ne îngrijorăm pentru zece kg în plus dacă greutatea nu variază vizibil. Există mulți oameni în această situație și ar trebui lăsați în pace. Dimpotrivă, slăbiciunea extremă este asociată cu o fragilitate crescută din punct de vedere al sănătății, în timp ce riscurile cresc exponențial dincolo de limita unei obezități moderate.
În centrul polemicii se află IMC-ul. Formula nu este precisă (sexul nu este luat în considerare) și este generalizatoare (nu se face deosebire între masa adipoasă și neadipoasă). Prin urmare, corpurile musculoase sunt considerate adeseori prea grase. Astfel, Brad Pitt, Russell Crowe și George Clooney ar cădea sub incidența acestei aprecieri. Un articol publicat în numărul din 29 ianuarie al revistei Circulation sugerează că imprecizia IMC-ului al falsifica chiar și studiile epidemiologice. Potrivit autorilor, nivelul de eroare ar fi probabil „ridicat”. Inventatorul IMC-ului, savantul belgian Adolphe Quetelet, nu s-a gândit că formula sa, pusă la punct în 1832, ar putea fi utilizată pentru stabilirea unui diagnostic. „Să evaluezi procentul mediu de țesut adipos la un grup de indivizi de constituție diferită este un lucru, iar lipirea unei etichete pe o persoană, fără să ții seama de caracteristicile sale, este cu totul altceva”, spunea Quetelet./Agerpres/
Acest articol a fost citit de 930 ori.
|