|
Cardul de sănătate ar putea stoca datele privind acordarea de prestații sociale |
|
|
|
30 Iunie 2011 |
Cardul de sănătate creat de Ministerul Sănătății ar putea stoca și datele privind acordarea de prestații sociale, în scopul reducerii birocrației, a declarat ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu. "Deși pare un lucru greu de realizat, suntem foarte aproape de realizarea acestui lucru", a afirmat Lăzăroiu în fața deputaților din Comisia de muncă. Ministrul a susținut că acest demers ar putea veni în completarea măsurii de interconectare a sistemelor informative
de la instituțiile din subordinea ministerului.
Eliberare a cardului național de sănătate a fost suspendată, deoarece o firmă care a participat la licitația de soluții IT pentru implementarea acestuia a contestat caietul de sarcini pentru programul informatic al cardului
. "Procesul va fi întârziat cu cel puțin două - trei luni și vom vedea cum vom reuși să recuperăm acest termen în momentul în care se va termina procedura", a declarat președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duță, informează Realitatea TV.
Până în prezent, statul român a alocat peste 33 de milioane de euro pentru cumpărarea plasticului și cipurilor care se vor regăsi pe cardurile pe care ar trebui să le folosească românii pentru a dovedi calitatea de asigurat.
Acest articol a fost citit de 732 ori.
|