|
Cancerul de col uterin - a doua cauză de deces în România |
|
|
|
08 Octombrie 2007 |
Statisticile mondiale sunt
îngrijorătoare, la fiecare 2 minute, o femeie moare de cancer de col uterin și
în fiecare an sunt descoperite o jumătate de milion de noi cazuri. În România,
incidența și mortalitatea prin cancer de col uterin se situează la cote
alarmante și acest lucru din cauza lipsei de informare la nivelul publicului
larg, coroborată cu inconsecvența în aplicarea programelor de screening. Ministrul
Sănătății,
Eugen Nicolăescu, a declarat că este foarte importantă prevenția, pentru că
"prevenție înseamnă mai puțină suferință". El a subliniat că această
formă de cancer este a doua cauză de deces în România, iar cancerul
genito-mamar este pe primul loc la femei. El a reliferat că această afecțiune
este o problemă socială, de mare importanță și impune o implicare pentru
controlul ei. "Programul național de prevenție și control oncologic a
primit, în 2007, un buget de 10 ori mai mare decât în 2006: 22 de milioane de
lei", a spus ministrul Sănătății, adăugând că din aceste resurse a fost
asigurat și testul gratuit Papanicolau pentru 40.000 de femei. Ministrul a
accentuat faptul că această formă de cancer este tratabilă și vindecabilă în
stadii precoce. Eugen Nicolăescu a precizat că, din 2008, în cadrul Programului
Național de Evaluare a stării de sănătate a populației va fi inclus și testul
de depistare a cancerului de col uterin - testul Papanicolau. Totodată,
ministrul a accentuat faptul că medicamentele pentru tratament se eliberează în
toate farmaciile gratuit și nu există plafon. /Rompres/
Acest articol a fost citit de 1513 ori.
|