Marți, 22 Mai 2012
Prima pagină | Despre site | Forum | Contact
Băutorii moderați de alcool beneficiază de o stare a sănătății mai bună Listeaza E-mail
25 Mai 2010
bea.jpgBăutorii moderați de alcool beneficiază de o stare a sănătății mai bună decât cei care consumă mult alcool, și chiar mai bună și decât cei care nu beau deloc, conform unui nou studiu francez publicat  de revista European Journal of Clinical Nutrition. Cercetătorii francezi au analizat datele clinice și biologice provenind de la aproape 150.000 de persoane adulte (97.406 de bărbați și 52.367 de femei), care au fost consultați în perioada 1999 - 2005 la Centrul de investigații clinice din Paris. Vârsta medie a eșantionului este de 47,6 ani pentru bărbați și respectiv 47 de ani pentru femei. Din cadrul acestui eșantion, 13,7% dintre bărbați și respectiv 23,9% dintre femei nu consumă deloc alcool.

Studiul indică și faptul că, pe măsura înaintării în vârstă se consumă din ce în ce mai mult alcool. Cu excepția tinerilor de până în 30 de ani din eșantion, vinul este băutura cea mai consumată.

În aceste condiții, indicele masei corporale, factorii de risc cardio-vascular, stresul, depresia, capacitatea respiratorie - toți acești indicatori ai stării de sănătate - sunt mai buni la persoanele care beau moderat (în jur de două pahare de vin pe zi), comparativ cu cele care nu beau deloc sau care beau prea mult. La acești indicatori se mai adaugă și alții care nu au fost luați în discuție până în prezent, cum ar fi nivelul activității fizice și nivelul socio-profesional, care sunt de asemenea mai buni la băutorii moderați.

Acest articol a fost citit de 824 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Comentarii (3)
 
1. Scris de cristina in 25-05-2010 18:57
 
 
 
cred ca trebuie sa fii " nesanatos " l
Alcoolul oricum ar fi el ramane alcool. Cunosc oameni care nu au baut niciodata si au trait foarte bine. Daca spuneau cumva ca legumele si fructele ne ajuta sa fim mai sanatosi credeam, dar alcoolul ? Cat de trepanati ne cred ?
 
 
2. Scris de Emiliano in 26-05-2010 11:58
 
 
 
asa este
O doza mica de alcool adica max 50 g alcool, la una sau maxim 3 zile lucraeza contra depresiei; depresia influenteaza sistemul imunitar si da cancer
 
 
3. Scris de Alcona Alcooleps in 29-05-2010 00:06
 
 
 
Alcooolul !!!
Asemenea stiri numai MEDICALE nu se pot pretinde !  
Vinul o fi el extras din struguri, dar alcoolul tot nefolositor si toxic hepatic ramane, cand este consumat pe post de bautura zilnica. 
DEPRESIA are cauze multiple si lupta cu depresia nu se face cazand in dependenta de alcool sau alte droguri.  
Acest articol: VAX !
 
 
Meniu
Prima pagină
Știri medicale Știri generale Noutăți științifice Sănătate publică
Noutăți farmaceutice
Rezidențiat 2011
Terapii complementare Homeopatie Gemoterapie
Educație medicală
Conferințe EMC
Cursuri EMC
Conferințe internaționale
Examene
Resurse medicale
Lucrări științifice
Legislație medicală
Lista medicamentelor compensate și gratuite
Linkuri
Accesibil utilizatorilor înregistrați

www.postamedicala.ro vă trimite de două ori pe săptămână înștiințare gratuită prin e-mail despre toate noutațile apărute.

Medicamente compensate
Lista medicamentelor compensate din 1 ianuarie 2011(Ordinul CNAS 1103/29.12.2010):
Cartea de oaspeți
Vă invităm să semnați cartea de oaspeți postamedicala.ro

Știri generale
Noutăți științifice
Sănătate publică