|
Băsescu: Ne trebuie un sistem în care spitalele să nu mai fie spitale de stat |
|
|
|
13 Septembrie 2011 |
"Un sistem de sănătate care în 2000 era mai bun, având un buget de un miliard, decât astăzi când are 4,5 miliarde de euro buget. Deci, ceva se întâmplă acolo și o nouă lege a sistemului de sănătate este necesară. O lege despre care eu spun că poate fi comparabilă cu Legea Educației, din punctul de vedere al modului de a revoluționa sistemul. Aș spune că sănătatea este la fel de importantă ca și educația, pentru că oamenii trebuie să poată merge cu
încredere la un sistem medical național, însă, pe legislația actuală, nu există niciun stimul de modernizare a sistemului de sănătate. Sper că în baza raportului comisiei prezidențiale, un proiect de lege va fi gata în luna octombrie, spre a fi lansat în dezbatere publică și apoi adoptat", a declarat președintele Băsescu, la sfârșitul săptămânii, la școala de vară a UNPR.
Potrivit șefului statului, România are nevoie de un sistem sanitar performant, în care să funcționeze și resursa privată și în care spitalele să devină fundații sau societăți comerciale. "Ne trebuie un sistem în care spitalele să nu mai fie spitale de stat. Spitalele trebuie să devină fundații sau societăți comerciale sau orice care să aibă contract cu medicii, cu asistentele medicale și să se știe foarte bine la ce se așteaptă orice cetățean când intră într-un spital. Ce prestații se fac gratuit, ce prestații sunt cu plată, cine are asistență gratuită, cine trebuie să-și plătească asistența. Atâta timp cât vom sta cu aceste uzine de paturi și de analize și de diagnostice, de prea multe ori eronate, nu vom avea un sistem de sănătate performant, iar resursa privată, în afară de cea de la stat, trebuie să fie o componentă care să funcționeze și ea în interiorul sistemului de sănătate", a completat șeful statului.
Acest articol a fost citit de 467 ori.
|