Joi, 17 Mai 2012
Prima pagină | Despre site | Forum | Contact
Ateție la dispozitivele medicale contrafăcute: au apărut și în România Listeaza E-mail
20 Octombrie 2010
atenitie.jpgOrganizația Mondială a Sănătății (OMS) estima în 2009 că până la 10% din dispozitivele medicale comercializate la nivel global sunt susceptibile de a fi contrafăcute. Pe fondul crizei economice, această cifră tinde să crească în 2010. O astfel de variantă contrafăcută a unui aparat pentru tratarea durerilor de spate este vândută în centre comerciale și pe mai multe siteuri. Este vorba despre KOSMODISK, un dispozitiv medical ce alină durerile de spate, produs originar din Slovenia. Din cauza calității slabe a materialului din care acest dispozitiv fals este făcut, tot mai mulți cumpărători au reclamat că au avut de suferit sau ca nu au obtinut efectele dorite. Produsul original costă 268 de lei bucata, iar  cel falsificat se poate vinde și la prețul de 50 lei bucata; unii cumpărători nu realizează însă ca acesti bani sunt din start o investiție pierdută, deoarece nu vor simți nici unul dintre beneficiile produsului original. În plus, de cele mai multe ori comercianții nu le oferă factură, deci nu-și vor putea recupera niciodata cheltuiala facuta in cazul in care ar dori sa faca acest lucru.

Produsele originale pot fi returnate în 30 de zile pe baza facturilor emise către clienți. Kosmodisk Classic Set este un dispozitiv omologat, înregistrat medical, testat clinic și premiat international care elimina sau reduce semnificativ durerile coloanei vertebrale și pe cele din zona lombara . Produsul contrafăcut este fabricat în China fără a beneficia de niciun control calitativ și fără să respecte norme medicale și de securitate. Compania Studio Moderna, unicul distribuitor al produsului originalin România, oferă clientilor o perioadă de testare de 30 de zile, perioadă în care acestia pot returna produsul fara necesitatea invocarii unui motiv si primesc inapoi integral suma achitata pentru achizitionarea lui.

Reprezentanții Studio Moderna spun ca produsul orginal poate fi comandat doar in urma difuzarii spoturilor publicitare la tv, la numarul de telefon afisat pe ecran, pe www.kosmodisk.ro, www.top-shop.ro, in farmaciile partenere sau in magazinele Top Shop. NU CUMPARATI DE la tarabe si mai ales pe internet. Dispozitivul original este fabricat dintr-un plastic chirurgical, hipoalergenic, material aprobat pentru uz medical. Diferențele de aspect dintre produsul original si cel contrafacut sunt aparent insesizabile. Insa la cel fals plasticul este rigid, cataramele fragile si prost finisate.

Produsele contrafacute fabricate in China sunt vandute angro la tarabele din centrele comerciale mari. Pe internet apar tot mai multi distribuitori care vand produse contrafacute, de aceea evitati aceste site-uri – singurul de unde puteti comanda produsul original este www.kosmodisk.ro.. Evitati de asemenea comerciantii care fac vanzare din usa in usa.

Acest articol a fost citit de 571 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Fii primul care comenteaza articolul
 
Meniu
Prima pagină
Știri medicale Știri generale Noutăți științifice Sănătate publică
Noutăți farmaceutice
Rezidențiat 2011
Terapii complementare Homeopatie Gemoterapie
Educație medicală
Conferințe EMC
Cursuri EMC
Conferințe internaționale
Examene
Resurse medicale
Lucrări științifice
Legislație medicală
Lista medicamentelor compensate și gratuite
Linkuri
Accesibil utilizatorilor înregistrați

www.postamedicala.ro vă trimite de două ori pe săptămână înștiințare gratuită prin e-mail despre toate noutațile apărute.

Medicamente compensate
Lista medicamentelor compensate din 1 ianuarie 2011(Ordinul CNAS 1103/29.12.2010):
Cartea de oaspeți
Vă invităm să semnați cartea de oaspeți postamedicala.ro

Știri generale
Noutăți științifice
Sănătate publică