|
Antioxidanții reduc durerea din pancreatită |
|
|
|
31 Mai 2007 |
Cercetătorii au raportat săptămâna aceasta la
Digestive Disease Week 2007 că dieta suplimentată cu vitamine antioxidante
reduce substanțial și obiectiv durerea severă din pancreatită. Pe baza
dovezilor privind faptul că stressul oxidativ este implicat in declanșarea
pancreatitei Dr. Payal Bhardwaj de la Institutul de Științe Medicale din New
Delhi a tratat
împreună cu colegii săi 71 de pacienți cu
pancreatită cronică. Acestora le-a fost administrat fie un placebo, fie
supliment cu antioxidant care a inclus vitamina C (0.54 grame); seleniu (600
micrograme); beta-caroten (9,000 IU); vitamina E (270 IU); și methionină (2
grame), zilnic timp de șase luni. Investigatorii au determinat markeri ai
stressului oxidativ precum și nivelul sanguin al antioxidanților. Pacienții
aveau sarcina de a ține un jurnal pentru durerile pe care le aveau. La
sfârșitul perioadei de tratament pacienții care au urmat tratamentul cu
antioxidanți au raportat 1.68 zile/lună în care au prezentat durere, comparativ
cu 3.4zile/lună raportate de cei din lotul placebo. Bolnavii din lotul placebo
au raportat utilizarea de analgezice de 10.5 ori pe lună, comparativ cu 4.4 ori
cât au raportat cei ce au utilizat antioxidanți. La sfârșitul studiului o
treime din bolnavii care au primit suplimente cu antioxidanți nu au mai avut
dureri comparativ cu doar 13% din cei cu placebo. “Am folosit markeri
obiectivi, bine structurați pentru măsurarea durerii” a afirmat Bhardwaj.
Investigatorii speră ca studiile ce vor urma a fi făcute să determine cea mai
bună combinație de antioxidanți și cea mai eficientă doză a acestora care ar
putea oferi un supliment eficient al terapiei durerii din aceste boli.
Acest articol a fost citit de 1440 ori.
|