Joi, 17 Mai 2012
Prima pagină | Despre site | Forum | Contact
Antibiotice Iași va exporta noi medicamente în SUA Listeaza E-mail
14 Decembrie 2010
antibiotic.jpgSocietatea 'Antibiotice' Iași a pătruns pe noi piețe de desfacere inclusiv pe cea a Statelor Unite ale Americii (SUA), a declarat Ioan Nani, directorul general al companiei, luni, cu prilejul aniversării a 55 de ani de la înființarea acesteia. Societatea sărbătorită este principalul producător de antibiotice din România, fiind unul dintre cei mai importanți furnizori de medicamente antibiotice injectabile pentru spitalele din țară. Recent, compania a primit acreditarea FDA (Food & Drug Administration - Autoritatea de Reglementare a Medicamentului din SUA). Potrivit lui Ioan Nani, după trei ani de muncă intensă, compania are acreditare să exporte ampicilină injectabilă în patru doze în SUA.

'Acest contract va genera 20 de milioane de dolari în următorii cinci ani. În momentul de față, 'Antibiotice' așteaptă autorizarea FDA pentru încă patru produse injectabile. În perspectivă, ca urmare a solicitărilor venite de pe piața SUA, 'Antibiotice' va pătrunde cu medicamente în formă solidă orală pe segmente de nișă unde există mari oportunități de dezvoltare', a subliniat directorul general al companiei. 'Antibiotice' este al doilea producător din lume de substanță activă Nistatină pe care a exportat-o în SUA și în alte țări. Compania este și principalul producător de medicamente pentru tuberculoză.

Numărul de medicamente marca 'Antibiotice' aflate la export a ajuns la 35 cu 50% mai mult decât în 2005 . Exporturile de produse chimice au evoluat, de la sub un milion de dolari în 2005, la aproximativ 8,5 milioane de dolari, valoare estimată pentru finalul anului 2010. În momentul de față, compania colaborează cu 80 de parteneri din peste 40 de țări pentru livrările de Nistatină și medicamente în formă finită.

'Pentru a valorifica oportunitățile de afaceri cu Rusia și alte state din comunitatea statelor independente, începând din 2003, compania a deschis o reprezentanță comercială la Moscova. Cifra de afaceri la export a crescut odată cu apariția reprezentanței multiplicându-se de mai bine de zece ori', a reliefat Ioan Nani.

Cea mai mare investiție finalizată în 2010 în valoare de un milion de euro a constat în modernizarea secției de comprimate, fapt ce va permite fabricarea de medicamente noi sub formă de comprimate atât pentru piața internă, cât și pentru piețe externe puternic reglementate cum este cea a Uniunii Europene. Se are în vedere producerea și de medicamente oncologice.

'Strategia în viitor pentru asimilarea de noi produse farmaceutice se va orienta cu precădere pe lărgirea portofoliului de medicamente cardiovasculare și antiinfecțioase, precum și pe pătrunderea de noi clase terapeutice cu medicamente oncologice, ca răspuns al nevoilor actuale de tratamente destinate tratamentelor severe', a reliefat directorul general.
'Antibiotice' este lider în unguente, geluri, supozitoare și este singura companie românească ce produce antibiotice prin procese de biosinteză.

Acest articol a fost citit de 485 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Fii primul care comenteaza articolul
 
Meniu
Prima pagină
Știri medicale Știri generale Noutăți științifice Sănătate publică
Noutăți farmaceutice
Rezidențiat 2011
Terapii complementare Homeopatie Gemoterapie
Educație medicală
Conferințe EMC
Cursuri EMC
Conferințe internaționale
Examene
Resurse medicale
Lucrări științifice
Legislație medicală
Lista medicamentelor compensate și gratuite
Linkuri
Accesibil utilizatorilor înregistrați

www.postamedicala.ro vă trimite de două ori pe săptămână înștiințare gratuită prin e-mail despre toate noutațile apărute.

Medicamente compensate
Lista medicamentelor compensate din 1 ianuarie 2011(Ordinul CNAS 1103/29.12.2010):
Cartea de oaspeți
Vă invităm să semnați cartea de oaspeți postamedicala.ro

Știri generale
Noutăți științifice
Sănătate publică