|
Antenele de telecomunicații nu sunt factori de risc pentru neoplazii la copii |
|
|
|
14 Iulie 2010 |
Femeile însărcinate care locuiesc în apropierea unor antene sau relee de telecomunicații, nu înregistrează riscuri suplimentare de a aduce pe lume copii suferind de leucemie sau de alte forme de cancer, conform unui studiu realizat în Marea Britanie. Studiul, realizat pentru Jurnalul Medical Britanic (BMJ), a evaluat situația a 1.397 de copii cu vârsta între 0 și 4 ani, care între anii 1999 și 2001 au suferit de leucemie sau de tumori pe creier. Fiecare
dintre aceste cazuri a fost comparat cu patru alte cazuri ale unor copii sănătoși, de aceași vârstă.
Conform cercetătorilor coordonați de profesorul Paul Elliott, de la Imperial College din Londra, este vorba de cel mai aprofundat studiu care încearcă să descopere o legătură între cazurile de cancer la copii și antene sau releele de telecomunicații. De asemenea, cercetătorii au stabilit o hartă a amplasărilor de antene și relee de telecomunicații din Marea Britanie din perioada 1996 - 2001 și au calculat nivelul radiațiilor la care viitoarele mame care locuiau în apropierea acestora, erau expuse.
În urma acestui studiu s-a observat că mamele ale căror copii au fost atinși de cancer nu locuiau în proporție mai mare în proximitatea unor astfel de relee, comparativ cu mamele cu copii sănătoși.
Acest articol a fost citit de 700 ori.
|