|
Anemia, o problemă majoră de sănătate publică |
|
|
|
12 Martie 2007 |
În România, anemia la copii și
gravide constituie o problemă majoră de sănătate publică, ea întâlnindu-se la
50% dintre copiii sub un an, la 59% dintre copiii de un an și la 56,8% dintre
copiii cu vârsta între 12 și 56 de luni. Un procent de 42,5% dintre gravide au suferit
de deficit de fier în 2005, a spus dr. Rodica Costinea, directorul general al
Autorității Naționale de Sănătate Publică,
la dezbaterea publică prilejuită
de proiectul de HG privind fortifierea pâinii cu fier și acid folic,
organizată, vineri la Ministrul Sănătății Publice.
Dr. Rodica Costinea a subliniat că în
România, spre deosebire de alte țări, se consumă foarte multă pâine, acesta
constituind alimentul de bază pentru români.
Pornind de la această realitate, s-a
apreciat că pâinea reprezintă suportul pentru aportul necesar de fier și acid
folic pentru persoanele cu deficiențe.
Reprezentanta UNICEF, Tania Goldner, a
precizat că instituția pe care o reprezintă susține fortifierea pâinii, fiind
una dintre cele mai bune intervenții în combaterea anemiei, care în România
reprezintă o problemă de sănătate publică. Ea a precizat că limita maximă de
suplimentare în UE este pentru fier de 14-20 miligrame, iar pentru acid folic de 600 micrograme.
Pentru România, specialiștii recomandă 9 miligrame fier pe zi și 337,5 micrograme acis folic pe zi.
Discuțiile pe acest subiect nu au fost
finalizate, urmează ca specialiștii să se pună de acord, a mai spus
reprezentanta UNICEF.
În cadrul dezbaterilor au fost
exprimate opinii diferite, reprezentantul Rompan Aurel Popescu apreciind că nu
toată pâinea trebuie fortifiată, procesul industrial presupunând costuri destul
de mari. Astfel, pentru retehnologizarea unei mori sunt necesari 10.000 de
euro. Aurel Popescu estimează că din cele peste 3.000 de mori numai 20-30 pot
face acest lucru. În plus, el a adus în discuție și problema exportului,
menționând că nu toată lumea dorește o făină fortifiată.
La rândul său, prof. dr. Stelian Dumitrache,
de la Institutul de Sănătate Publică, a atras atenția că nu este vorba de o
fortifiere în plus a făinii, ci adăugarea a ceea ce se pierde prin prelucarea
industrială a grâului. Specialistul este de părere că numai pâinea albă trebuie
fortifiată.
Președintele Patronatului pentru
Morărit și Panificație, Viorel Marin, a explicat că ceea ce se face prin
fortifiere este o compensare a ceea se pierde prin prelucrare și a dat
asigurări că procesul de fortifiere nu va afecta prețul pâinii.
Prof. univ. Rodica Segal de la Galați a
menționat că 95% din pâinea consumată în România este pâine albă. Ea consideră că Ministerul Sănătății trebuie să
monitorizeze procesul de fortifiere a pâinii și să acorde o atenție deosebită
controlului adaosului de fier și acid folic. În opinia sa, un astfel de program
ar trebui subvenționat. (Rompres)
Acest articol a fost citit de 1852 ori.
|