|
Analizarea contestațiilor depuse după examenul de rezidențiat 2008 |
|
|
|
19 Noiembrie 2008 |
Cu toate că afișarea rezultatelor contestațiilor depuse după susținerea examenului de admitere în rezidențiat 2008 a fost anunțată pentru ora 16.00, aceste date cât și grilele master rămase definitive au fost publicate cu peste o oră și jumătate întârziere. Bineințeles între timp sute de candidați stăteau cu mai multă sau mai puțină răbdare în fața
calculatoarelor încărcând din nou și din nou aceeași pagină...Din păcate acesta este respectul care se acordă unui absolvent al facultății de medicină. Sperăm doar că nu vor trebui să îndure umilirea pe care au trebuit să o suporte candidații admiși anul trecut.
În ceea ce privește contestațiile pentru domeniul medicină au fost înaintate 44 de sesizări privind alcătuirea a 41 de întrebări. În urma acestor contestații două întrebări au fost anulate și nu au fost modificate rezultatele la alte întrebări.
Au fost înaintate 128 de contestații privind corectarea grilelor însă în urma recorectării nu au fost înregistrate modificări de punctaj. Este însă adevărat că frecvent diferența dintre punctajul comunicat în sală și cel pe care ulterior candidatul și-l calculează se datorează unei erori de notare (fie candidatul nu își notează corect varianta pe care a marcat-o în concurs, pentru că de cele mai multe ori s-a răzgândit în ultimul moment, fie este convins că aceea este varianta pe care a ales-o dar de fapt, din greșeală și sub stressul concursului pe caiet a încercuit o variantă alăturată).
Astfel punctajele comunicate în sala de concurs au putut suferi modificări. Punctajul maxim care a fost obținut este de 905 puncte, în consecință punctajul minim de promovare este de 588 puncte, 2799 candidați obținând punctaj de promovare.
Contestațiile depuse la domeniul medicină dentară nu au dus la nicio modificare a grilelor master declarate corecte anterior și nicio grilă recorectată nu a înregistrat modificări de punctaj. Punctajul maxim care a fost obținut este de 906 puncte, în consecință punctajul minim de promovare este de 588 puncte, 192 candidați obținând punctaj de promovare.
La domeniul farmacie nu a fost depusă nicio contestație. Punctajul maxim care a fost obținut este de 847 puncte, în consecință punctajul minim de promovare este de 550 puncte, 71 candidați obținând punctaj de promovare.
Clasificările finale pe domenii precum și detalii privind alegerea posturilor/locurilor în specialitate, forme de încadrare și repartiție pe unități de pregătire, vor fi aduse la
cunoștința candidaților în ziua de 20.11.2008.
Acest articol a fost citit de 3251 ori.
|