|
Ambulatoriu de ultimă generație la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara |
|
|
|
22 Noiembrie 2011 |
Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie "Victor Babeș" din Timișoara dispune, de luni, de un ambulatoriu nou, dotat cu aparatură modernă și ultraperformantă, de care vor beneficia gratuit toți pacienții care vor avea nevoie de consultații și vor veni cu trimitere de la medicul de familie. Investiția s-a ridicat la 1 milion de euro proveniți din fonduri europene. ''Am încheiat lucrările de amenajare la ambulatoriu, avem aparate noi, performante, și se pot face
investigații gratuite, mai ales pentru pacienții care vin din afara spitalului cu trimitere de la medicul de familie. De altfel, noi am început azi un curs cu medicii de familie din județ și sperăm într-o colaborare cât mai bună cu ei
. Între aparatele noi și cabinetele reamenajate se numără cele de ecografie, bronhologie, psihologie, spirometrie, cabinetul de aerosoli, antirabic sau fibroscanul'', a declarat dr. Maria Cerbu, managerul Spitalului "Victor Babeș" Timișoara.
Până acum, orice bolnav care avea nevoie de o consultație trebuia să fie internat pentru o zi, pentru ca medicii să-l poată examina. Prin noua investiție, conducerea spitalului speră ca numărul de consultații să poată crește cu cel puțin o treime, de la începutul anului aici fiind înregistrați aproape 12.000 de bolnavi din toată zona de vest a țării.
Acest articol a fost citit de 309 ori.
|