Joi, 17 Mai 2012
Prima pagină | Despre site | Forum | Contact
A fost inaugurată o nouă unitate de stocare pentru celule stem Listeaza E-mail
14 Septembrie 2010
banca_cel.jpgO nouă unitate de stocare a celulelor stem a primit acreditarea din partea Agenției Naționale de Transplant din România și a fost inaugurată săptămâna trecută la București. Până acum, Biogenis stoca probele de celule stem în banca din Polonia, la Varșovia, acum extinzându-se și în România. Noul laborator oferă toate condițiile necesare prelucrării, stocării sângelui ombilical de la primirea unității de sânge și până la păstrarea sa în criotancuri de conservare, la minus 196 de grade Celsius. Capacitatea de stocare a noii unități este de 8.000 de unități, cu posibilități de extindere.

'Anul 2010 este unul cu o puternică extindere a serviciilor noastre, servicii create ca urmare a campaniei lansate anul trecut 'Sănătatea copilului tău începe înainte de naștere'. Oferim clienților noștri posibilitatea de a stoca în două țări, la alegere. Aceștia beneficiază de cursuri gratuite pentru părinți în programul 'Școala gravidei Biogenis' și pot alege în același timp un serviciu special, stocarea probei în două recipiente cu posibilitate de utilizare separată', a spus directorul de comunicare al companiei, Cristian Lăcraru.

Costul este de 3.590 de lei, incluzând chit de recoltare, transport, stocare, iar taxa pe an este de 190 de lei. Prima plată se face după naștere și după validarea probelor.
Președintele Băncii Poloneze de Celule Stem, Jakub Baran, care deține pachetul majoritar a apreciat, cu ocazia inaugurării centrului, atitudinea pozitivă manifestată de societate românească în ceea ce privește noile tehnologii.
'În domeniul nostru, România este o piață foarte dinamică și cu o creștere susținută, demonstrată în cei peste trei ani de când Biogenis activează aici. Dorim ca în doi-trei ani să aducem investiții suplimentare de aproximativ două milioane de lei și în același timp urmărim suplimentarea personalului cu aproximativ 20 de oameni', a subliniat Jakub Baran.

La rândul său, Viorica Susanu, multiplă medaliată cu aur la Jocurile Olimpice, a spus că a ales să stocheze celule stem din sânge ombilical ''pentru liniștea'' sa, considerându-l un lucru bun. 'Am ales această companie pentru operativitatea și seriozitatea sa', a adăugat Viorica Susanu. Aceasta este a treia unitate de stocare din România, după Eurocord și Centrul Medical Unirea.

Acest articol a fost citit de 444 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Fii primul care comenteaza articolul
 
Meniu
Prima pagină
Știri medicale Știri generale Noutăți științifice Sănătate publică
Noutăți farmaceutice
Rezidențiat 2011
Terapii complementare Homeopatie Gemoterapie
Educație medicală
Conferințe EMC
Cursuri EMC
Conferințe internaționale
Examene
Resurse medicale
Lucrări științifice
Legislație medicală
Lista medicamentelor compensate și gratuite
Linkuri
Accesibil utilizatorilor înregistrați

www.postamedicala.ro vă trimite de două ori pe săptămână înștiințare gratuită prin e-mail despre toate noutațile apărute.

Medicamente compensate
Lista medicamentelor compensate din 1 ianuarie 2011(Ordinul CNAS 1103/29.12.2010):
Cartea de oaspeți
Vă invităm să semnați cartea de oaspeți postamedicala.ro

Știri generale
Noutăți științifice
Sănătate publică