Joi, 17 Mai 2012
Prima pagină | Despre site | Forum | Contact
A fost descoperit un nou medicament împotriva obezității Listeaza E-mail
06 Noiembrie 2008
obeza.jpgUn medicament care poate ajuta obezii să piardă 20% din greutate a fost descoperit întâmplător de un grup de cercetători danezi care intenționau să producă un medicament pentru tratarea Alzheimer și Parkinson. Din datele existente se pare că medicamentul este de două ori mai eficient decât cele anti-obezitate deja existente pe piață. Cercetătorii susțin că noul drog poate fi echivalentul inelului gastric sau a operației de bypass gastric.

Astfel, combinat cu o dietă corespunzătoare, medicamentul poate ajuta pacienții obezi să slăbească 20% din greutatea lor, în șase luni. Acesta reduce senzația de foame și previne mâncatul în exces, acționând asupra substanțelor din creier responsabile de pofta de mâncare . Medicamentul a fost creat de compania daneză Neurosearch pentru tratarea Alzheimer și Parkinson, iar în timpul testelor cercetătorii au observat că pacienții au înregistrat o pierdere în greutate. În urma acestor observații compania a cerut cercetătorilor de la departamentul de nutriție al Universității Copenhaga să testeze medicamentul ca tratament împotriva obezității.

Testele au fost făcute pe 161 de pacienți de peste 100 de kilograme și au arătat că, după șase luni de tratament combinat cu o dietă ușoară, pacienții au slăbit cu 10 kilograme mai mult decât cei cărora le-au fost date pastile placebo.

Acest articol a fost citit de 2253 ori.

Comenteaza articolul
Nume:
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Code


Comentarii (3)
 
1. Scris de doina alexandrescu in 03-06-2009 18:08
 
 
 
denumirea medicamentului impotriva obezi
am citit si sant interesata de acest medicament dar ati scris prea putin as dori mai multe informatii ,eu am diabet tip 2 si o greutate de 98.5 kg,inaltime 1.58 si ma gandeam la o operatie dar daca acest medicament este foarte bun de ce nu as incerca dar as dori sa stiu mai multe despre el si cum se numeste si de unde se poate cumpara va multumesc din suflet si astept un raspuns
 
 
2. Scris de daniela in 10-06-2009 16:26
 
 
 
de ce nu ne spune si numele medicamentului sau de unde l-am putea procura?
 
 
3. Scris de stelea paul stefan- in 23-04-2010 12:18
 
 
 
multumim pentru informatie, dar ea ramane inutila daca nu oferiti detalii; cel putin numele medicamentului pentru a avea acces la prospectul acestuia
 
 
Meniu
Prima pagină
Știri medicale Știri generale Noutăți științifice Sănătate publică
Noutăți farmaceutice
Rezidențiat 2011
Terapii complementare Homeopatie Gemoterapie
Educație medicală
Conferințe EMC
Cursuri EMC
Conferințe internaționale
Examene
Resurse medicale
Lucrări științifice
Legislație medicală
Lista medicamentelor compensate și gratuite
Linkuri
Accesibil utilizatorilor înregistrați

www.postamedicala.ro vă trimite de două ori pe săptămână înștiințare gratuită prin e-mail despre toate noutațile apărute.

Medicamente compensate
Lista medicamentelor compensate din 1 ianuarie 2011(Ordinul CNAS 1103/29.12.2010):
Cartea de oaspeți
Vă invităm să semnați cartea de oaspeți postamedicala.ro

Știri generale
Noutăți științifice
Sănătate publică