Potrivit unui sondaj al Asociaţiei privind Cancerul din Israel (ICA), dat publicităţii la 3 februarie, 92 la sută dintre mamele care fumează ştiu că fumatul în apropierea copiilor lor dăunează sănătăţii acestora. Numai 2 la sută dintre aceste mame au recunoscut că fumează în apropierea copiilor lor, 22,5 la sută au afirmat că fumează atunci când copiii lor sunt în aceeaşi cameră cu ele, dar au grijă să ”nu facă acest lucru lângă ei”.
Cu toate acestea, fumatul în camere sau vehicule în care se află şi copii prezintă un pericol major pentru sănătatea lor. Unele ţări au deja o legislaţia care interzice fumatul în vehicule în care există pasageri copii. În fiecare an, mai multe mii de persoane care nu au fumat niciodată mor din cauza unor maladii legate de fumatul pasiv. Fumul de ţigară din camere se aşează pe suprafeţe şi în praf şi continuă să pericliteze şi după ce ţigara a fost stinsă. El creşte semnificativ riscul sindromului morţii subite, otitelor, încetineşte dezvoltarea plămânilor, creşte riscul apariţiilor bronşitelor, pneumoniei, astmului şi tusei la copiii care sunt expuşi. Copiii sunt mult mai sensibili la fumul de ţigară, afirmă organizaţia internaţională, deoarece respiră mai repede şi sunt mai activi decât adulţii, iar cantitatea de toxine din tutun este proporţional mai mare deoarece corpul lor este mai mic. /Rompres/