Pornind de la aceste realităţi, "Asociaţia PAVEL" ("Primind ajutorul, viaţa este luminoasă"), este prima organizaţie a părinţilor cu copii bolnavi de cancer, leucemii şi anemii grave, înfiinţată în 1996, care s-a implicat în sprijinirea familiilor copiilor cu cancer ce primesc tratament medical din Bucureşti. Asociaţia este preocupată de multă vreme de aceste probleme şi aspecte, în cazul ei fiind bine cunoscut că numai o informare adecvată poate face diferenţa între un tratament de vindecare şi unul care nu face altceva decât să amâne inevitabilul. "PAVEL" cunoaşte nevoia de suport a copiilor cu cancer şi a familiilor lor, ştie, de asemenea, că pentru a face o adevărată schimbare, această activitate trebuie să fie făcută în politicile medicale naţionale.
"Asociaţia PAVEL" vrea să ofere informaţii tuturor celor interesaţi despre posibilele tipuri de tratament, serviciile oferite în România şi drepturile copiilor cu cancer. Toate aceste lucruri pot fi coordonate prin intermediul unui centru de resurse şi servicii deschis în Institutul Oncologic, aflat în aceeaşi curte cu Spitalul Clinic Fundeni. Locaţia a fost aleasă ţinând seama că printre spitalele cu secţii oncologice pediatrică, Spitalul Clinic Fundeni asigură îngrijiri unui număr important de copii şi adolescenţi din toată ţara.
Săptămânal, în jur de 120 de copii şi adolescenţi cu vârste între 1 an şi 19 ani sunt trataţi în secţiile de hematologie pediatrică ale spitalului, iar la Institutul Oncologic pe secţia onco-pediatrie sunt trataţi în jur de 60 de copii săptămânal. A treia locaţie unde există secţii de oncologie-pediatrie din Bucureşti este Spitalul Clinic de Urgenţă "Marie Curie", care asigură tratamentul săptămânal pentru 50 de copii. Potrivit coordonatorului asociaţiei, Rodica Cristland, se apreciază că abordarea într-un domeniu atât de complex şi sensibil, precum problematica copiilor cu cancer, are nevoie de cooperarea şi implicarea cât mai multor factori. În acest sens, centrul inaugurat săptămâna trecută la Fundeni îşi doreşte să vină în sprijinul celor afectaţi. Cancerul este în prezent a doua cauză a mortalităţii în România, mai mult de 40.000 de oameni mor anual de cancer, iar alte 45.000 de cazuri sunt diagnosticate.
Cele mai frecvente tipuri de cancer la copii sunt leucemiile şi limfoamele, care prezintă 45%, apoi tumorile solide, în mod deosebit cele cerebrale, care reprezintă 25%. Conf.Dr. Monica Dragomir a subliniat că rata de vindecare cea mai mare se înregistrează la leucemiile cu terapie standard - 85%, limfomul Hodkin - 90%, non-Hodkin - stadiul I şi II peste 90%./Rompres/