Terapia cognitivă în tratamentul depresiei
După 16 săptămâni de tratament pacienţii care au fost trataţi cu antidepresive sau cu terapia cognitivă au prezentat cam aceeaşi rată de îmbunătăţire a simptomatologiei. Însă, pacienţii care au beneficiat de terapia cognitivă au prezentat un procent mai scăzut al recăderilor în următorii 2 ani.
Antidepresivele sunt eficace, însă ele prezintă efecte adverse, precum şi o diminuare a eficacităţii în timp, iar dacă ţinem cont că episoadele depresive sunt declanşate de cele mai multe ori de diferite circumstanţe din viaţa bolnavului, medicaţia nu are nici un efect în acest sens.
Sigur, terapia cognitivă nu poate fi aplicată la toată lumea, iar succesul ei depinde de variabile ca: experienţa terapeutului, dorinţa pacientului de a participa.